Spune adio problemelor cauzate de alcool.
Nu este de mirare că alcoolul este dăunător pentru sănătatea ta. Aceasta este principala cauză a multor boli cronice. Poate afecta majoritatea, dacă nu chiar toate organele, precum creierul, inima și ficatul. Este încă greu de imaginat ceva la fel de bun ca un pahar de vin după o zi lungă. O opțiune bună ar fi încercarea vinurilor nealcoolice. Totuși, dacă nu știi nimic despre ele, ești în locul potrivit.
Beneficii
Schimbarea vinului clasic cu unul nealcoolic poate fi o dificilă, dar unul dintre cele mai tentante beneficii este cantitatea semnificativ mai mică de calorii. Are trei ori mai puține calorii, mai exact.
De asemenea, gustul este mai rafinat. Dacă urmezi o dietă, se presupune că trebuie să alegi între mâncare sau vin. Cunoscând aceste fapte, nu va trebui să alegi și te vei putea distra cu mai puține griji pentru siluetă.
Acum, să ne axăm puțin pe aspectele legate de sănătatea. Se știe deja foarte bine că în general consumul regulat de alcool poate dăuna foarte grav sănătății. Dă dependență destul de rapid, deci poate fi o problemă reală după un timp. În cadrul beneficiilor acestor tipuri de vin există o mulțime pentru sănătate. Scade riscul de boli cardiovasculare cu 13,9% și este chiar mai eficient împotriva unui potențial atac de cord (20%).
Ciroza poate rămâne doar un vis urât, nu un pericol iminent. Nu sună uimitor?
Vinurile clasice conțin o cantitate mare de sulfiți, chiar dacă nu este de fapt bun. Cantitatea maximă de sulfiți pentru o persoană tipică este de aproximativ 50 mg. În funcție de tipul de vin pe care îl preferați, un pahar poate conține până la 80 mg. Asta înseamnă că pot fi până la 400 mg / L de sulfiți într-o sticlă de vin. Sulfiții nu sunt chiar atât de atroce, deoarece îi avem și noi în corp, dar ar trebui să existe un fel de control asupra numărului de sulfiți permiși. Cantitatea este mai rea decât substanța.
Următoarea informație poate fi văzută fie ca pe ceva foarte bun, fie ca un inconvenient. Ideea este că nu o să te îmbeți deloc. O să poți să îți amintești ceea ce ai făcut și să păstrezi momentele acelea pentru mult timp. Poți fi mai prezent și îți poți controla acțiunile. La finalul zilei, fiecare este responsabil de cum se simte, deci poți alege să te simți bine în orice moment.
Dacă îți place vinul foarte tare, dar ești însărcinată, cinul fără alcool este cea mai sigură variantă, atât pentru tine cât și pentru făt. Este bun și pentru tinerii minori.
În concluzie, acestea sunt cele mai importante aspecte ce țin de vinurile fără alcool. Dacă vă place amețeala provocată de alcool, atunci este posibil să găsiți un minus pe lângă aspectele pozitive.
Dacă vrei să încerci acest tip de vin dar nu știi unde să îl găsești, avem o sugestie pentru tine. Poți încerca vin fără alcool cu fructul pasiunii de la Maracuja. Este dulce, savuros și nedăunător. Este perfect pentru orice ocazie, la fel ca un vin clasic.
Să vă odihniți plăcut ziua!